Sacrificiul meu nu trebuie plâns, ci doar urmat (Episcopul Grigorie Leu)
Întotdeauna Biserica Ortodoxă Română a cultivat conștiința unității de credință și neam, contribuind la pregătirea Marii Uniri. Însuși Imnul actual al Românilor în ultima strofă (a-XI-a) evidențiază rolul „preoților cu crucea în frunte, căci oastea e creștină” în lupta pentru unitate, independență, credință, demnitate ca o permanență a istoriei naționale.
Epopeea Războiului pentru Întregirea Neamului și de consolidare a Marii Uniri de la 1918 , a cuprins în vâltoarea sa nu numai ostașii, țăranii, învățătorii, ci și preoții mobilizați pe front care au fost adevărați apostoli și modele de urmat.
Un astfel de preot militar, apoi ierarh de seamă, născut pe meleagurile vasluiene, a fost și Grigorie Leu. A văzut lumina zilei la 2 mai 1881 în satul Țuțcani-comuna Mălușteni din fostul județ Covurlui, în familia preotului Costache Leu și a prezbiterei Sultana, într-o atmosferă de credință, care îi va influența viața spre mântuire, după cum afirma el mai
târziu.(1) La îndemnul mamei sale urmează cursurile
Seminarului Sf. Gheorghe din Roman ca bursier, finalizând studiile superioare la Iași și București. Slujește ca preot în comuna Oancea din Vrancea și se căsătorește cu Lucreția, având doi copii. Unul dintre ei, Vasile Victor, după o viață tumultoasă, ajunge arhiepiscop al Diasporei, fiind condamnat la moarte de regimul comunist.
Drumul martiric al vieții sale începe cu moartea soției după șase ani de căsnicie (1906), când va lua calea mântuirii. Urmează cursurile Facultății de Teologie din București pe care le încheie în 1910, după care este încadrat ca preot spiritual la Seminarul Central din București, unde activează până la izbucnirea primei conflagrații mondiale. La intrarea României în război se înrolează ca preot militar, acordând servicii religioase trupelor
române.(2) Preotul
Gheorghe Leu, viitorul episcop
Grigorie de Argeș ( 1936-1940) și Huși (1940-1949)) era apreciat de generalul Ion Atanasiu ca unul din
rarele exemple de preoți ce am întâlnit : un preot model, un apostol pentru soldați.(3) Constantin Nazarie, supervizorul preoților militari din Armata Română în Marele Război, îl stima și el pentru modul exemplar de care a dat dovadă în tratarea răniților.
Era cinstit, cu sufletul curat, milos, fără slăbiciuni și plin de moralitate (…).(4)
În anii 1916-1918 a fost director al Seminarului Teologic din Ismail și în 1924 devine arhereu - vicar al Mitropoliei Iașilor, fiind apreciat de oamenii de cultură din perioada interbelică pentru activitatea neobosită în consolidarea României Mari. A fost unul dintre puținii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române care a intrat în conflict cu regimul comunist. A murit la 1 martie 1949 și a fost înmormântat lângă Episcopul Iacov Antonovici, potrivit dorinței sale, în apropierea Catedralei Episcopale Sfinții Apostoli Petru și Pavel. La înmormântare au participat, printre alții, din partea Mitropoliei Moldovei P.Cuv. Arhimandrit Teoctist Arăpașu ( viitorul Patriarh al României-n.n) și preotul
C. Nonea.(5) Recent mormintele episcopilor Iacov Antonovici, Grigorie Leu și ale arhimandritului Mina Dobzeu au fost restaurate și înfrumusețate prin osârdia actualului Episcop titular de Huși, P.S. Ignatie.
Viitorul Episcop Grigorie Leu încă din timpul Primului Război Mondial era preocupat de realitățile social-economice din Basarabia, revenită în 1918 la patria mamă și este numit director al Seminarului
Melchisedec Episcopul din Ismail pe care îl conduce până în 1924, unde înfruntă un adevărat calvar al ostilităților. A trebuit să organizeze cu tact învățământul teologic în noile împrejurări și să facă față unor împotriviri deschise, însoțite de tensiuni etnice din partea unei populații dezorientate, rusofonă, dar și din partea forului ecleziastic local, încât după propria mărturisire
lupta națională în cei șase ani de directorat a fost mai aprigă decît cea de pe front.(6)
Crezul, devotamentul și realizările sale nu vor trece neobservate, încât , în 1924 este chemat pentru slujire arhierească prin alegerea ca arhiereu vicar al Mitropoliei Moldovei, păstorită de mitropolitul Pimen Georgescu, părintele său spiritual. În cei 12 ani de slujire mitropolitană îndeplinește și funcția de egumen al Epitropiei Sf. Spiridon din Iași, luptând cu sectarismul, ateismul, tendințele seculariste din societate, nefiind indiferent nici la frământările social- politice ale vremii, fiind apreciat de oamenii de cultură din perioada interbelică pentru activitatea neobosită în consolidarea României Mari.
La 30 aprilie 1936 este ales episcop titular de Argeș, implicându-se în rezolvarea numeroaselor probleme pe care biserica și societatea le aveau deopotrivă. A înființat un fond financiar pentru preoții și cântăreții vârstnici, iar pentru susținerea acțiunilor filantropice a înființat opt
fundații.(7) Unele din acțiunile sale veneau și de la prietenia sa cu sociologul Dimmitrie Gusti, cel care a pus în valoare tradițiile țăranului și ale satului românesc. S-a îngrijit de frumoasele monumente din cuprinsul eparhiei, cărora le-a închinat câteva broșuri și a continuat cu ardoare activitatea pastoral-misionară în
zonă.(8)
Pastorația sa la Curtea de Argeș s-a încheiat în 1940 din cauza unui conflict deschis cu regele Carol al II-lea în intenția acestuia de a transforma catedrala episcopală în necropolă regală. Ierarhul se opune categoric acestei dorințe imperative din partea monarhului:
cui îi trebuie gropniță să-și construiască (...) nu să o ia făcută de alții avea să declare în disperare de cauză pentru că nimeni nu-l ajuta în atitudinea sa de apărare a valorilor spirituale ale unuia din cele mai vechi lăcașuri de
cult.(9) Divergențele continuă vizavi de intenția Casei Regale de a prelua Palatul episcopal de la Curtea de Argeș și de dorința Patriarhului Miron Cristea de a muta sediul Episcopiei la
Turnu Măgurele.(10)
Conflictul cu regele Carol al II-lea ia sfârșit prin numirea sa la 11 iunie 1940 ca titular la Episcopia Hușilor. Se împlinea o dorință din tinerețe, de a sluji pe meleagurile natale. Numai că întors acasă greutățile pe care le înfruntă sunt mai mari, determinate de instabilitatea politică, de distrugerile cutremurului din noiembrie 1940 și ale războiului, urmate de seceta cumplită din 1946. La acestea, se adăugau presiunile comuniștilor care preluau puterea treptat, cărora ierarhul locului trebuia să le răspundă ca părinte spiritual al
eparhiei.(11)
Eliberarea Basarabiei de sub ocupația sovietică în vara anului 1941, îi oferă prilejul de a relua activitatea pastorală de pe vremea când era vicar al Mitropoliei Moldovei, având ca țel întărirea credinței creștine și vieții bisericești sub deviza
să nu se piardă din vedere slujbele pentru biruință împotriva rătăcirii bolșevice.(12) În numeroasele vizite pastorale și misionare s- a străduit să repare efectele distrugerilor provocate de ocupantul sovietic, bucurându-se că filonul credinței nu dispăruse din sufletul popoprului. Cerea, totodată, preoților din Eparhia Hușilor să susțină moralul populației și să combată prin toate mijloacele propaganda ateistă, îndemnând clerul la catehizare și realizarea Împrumutului
Reîntregirii.(13)
Chiriarhul locului reușește cu înțelepciune, răbdare și înțelegere să facă față greutăților cu mari riscuri, solicitând cu fermitate sprijinul autorităților în rezolvarea unor probleme economice ale Episcopiei
Hușilor.(14) Dincolo de necazurile inerente, determinate de succesiunea evenimentelor, se dovedește a fi un vajnic apărător al credinței strămoșești, al bisericii și credincioșilor săi, înfruntând autoritățile vremii atunci când apărea o nedreptate sau un abuz. În acesată direcție se înscrie și refuzul categoric al ierarhului la solicitarea mareșalului Ion Antonescu ca Mănăstirea Dobrovăț să fie transformată în pușcărie, afirmând că:
Datoria noastră, a slujitorilor este să ne coborâm între cei greșiți și să prefacem pușcăriile în mănăstiri și școli, să nu transformăm mănăstirile în pușcării.(15)
Grigorie Leu devine treptat un opozant al regimului comunist ateu, în care a văzut un adversar al bisericii, al poporului, al moralei creștine și învățăturilor lui Hristos. Trecutul închinat bisericii și neamului, intransigența față de sine și de misiunea încredințată, față de principiile morale și canonice de la care nu s-a abătut niciodată, îl fac să fie un adversar declarat al propagandei bolșevice. A vizitat numeroase parohii sărace din eparhie și din Basarabia, aducând prin cuvântul de învățătură mângâieri și binecuvântări credincioșilor copleșiți de ororile războiului și de curentul
sectar.(16)
Noile autorități comuniste erau deranjate de faptul că Episcopul Grigorie Leu a participat la activ la campania din Basarabia și de poziția sa clar antisovietică. De aceea, ierarhul trebuia să împărtășească soarta celor 22 de înfăptuitori ai actului unirii Basarabiei cu țara mamă care mai trăiau și aveau să moară în deportări sau temnițele comuniste. Treptat, devine indezirabil pentru noul regim pentru că pastorația sa păstra același caracter al iubirii dintre oameni, al păcii și întrajutorării în spiritul moralei creștine. Refuza participarea la activitățile festiviste inițiate de noile autorități și nădăjduia în o rezolvare a situației printr-o intervenție străină, așa cum sperau mulți români.
Partea a II-a
Prof. Nicolae Ionescu
Inspector şcolar de specialitate la I.S.J. Vaslui, un dascăl cu reale calităţi didactice, cu vocaţie pentru învăţământ care prin activitatea sa şi-a pus amprenta asupra învăţământului istoric vasluian.
Realizările profesionale, promovarea gradelor didactice, înclinaţiile remarcabile spre cercetare, i-au adus consacrarea şi o bine meritată notorietate recomandându-l să îndeplinească funcţia de inspector de specialitate la I.S.J. Vaslui în perioada 1991 - 2005, septembrie - octombrie 2009 şi 1 septembrie 2012 şi în prezent.
Concomitent cu activitatea de inspector şcolar s-a impus şi ca profesor relizând lecţii de bună calitate care i-a determinat pe elevi să îndrăgească acest obiect care stă la baza culturii generale şi mai ales a culturii politice. Este o prezenţa activă în viaţa culturală a urbei, organizând multe activităţi în special de comemorare a unor evenimente istorice, publicând articole şi cărţi de istorie, participând la multe activităţi de formare continuă.
1. Valeriu Lupu, Grigorie Leu-între conștiință și moarte martirică, revista Elanul, nr.205, martie 2019, p.14.
2. Ibidem,
3. Ibidem, 312
4. Pr. C. Nazarie, Activitatea preoților de armată din 1916-1918, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1921.
5. Adrian Nicolae Petcu, pr. Nicolae Cătălin Luchian, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei. Documente ( 1924-1949) , Editura Doxologia, Iași, 2019, pp..809-817.
6. Valeriu Lupu, art.cit., p. 15.
7. Ibidem,
8. XXX—Domnitorii și ierarhii Țării Românești-ctitoriile și mormintele lor, Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, 2009, p. 820.
9. Valeriu Lupu, art.cit., p. 15.
10. Adrian Nicolae Petcu, pr. Nicolae Cătălin Luchian, op.cit, pp.134-135.
11. Ibidem, p. 16.
12. Ibidem, pp.373-375.
13. Ibidem, pp. 398—401.
14. Ibidem, pp.376-378.
15. Ibidem, p. 531.
16. Ibidem, pp.522-542
Inapoi
