Sacrificiul meu nu trebuie plâns, ci doar urmat (Episcopul Grigorie Leu)
În curând, însă, devine ținta urmăririi operative și a șicanelor directe culminând cu discursul deputatului de tristă amintire, Alexandru Popescu-Ciorani, care a cerut imperativ în Adunarea Deputaților deferirea episcopului la
Curtea Criminală) (17) . Prigoana asupra sa devine evidentă, fiind acuzat de opoziție hotărâtă la noua lege a cultelor care scotea Biserica din viața socială, de asocierea sa cu adversarii alegerii ca patriarh a lui Iustinian Marina, de aderare la Rugul Aprins etc.
Privite astăzi lucrurile din perspectivă istorică , trebuie să fim de acord că atitudinea cu anumite compromisuri în relația cu regimul comunist și acceptarea limitării activității bisericii, exclusiv la lăcașurile de cult pentru supraviețuirea credinței, acceptate de noul Patriarh, Iustinian Marina și Sfântul Sinod – au avut o justificare în contextul valurilor de arestări în rândul preoților din anii 50 ai secolului trecut, în momentele când Biserica Ortodoxă Română începea canonizările sfinților pământeni.
Totuși, autoritățile comuniste nu au trecut la arestarea Episcopului Grigorie Leu pentru că prestigiul său era prea mare, personalitatea sa devenise cunoscută și în Occident prin popularizarea acțiunilor ierarhului de fiul său Vasile Victor. Acesta, organiza românii ortodocși din diaspora și prezenta situația din România la postul de televiziune BBC din Anglia.
Lovitura de grație asupra Episcopului Grigorie Leu a fost dată prin promulgarea Legii Cultelor din 4 august 1948, prin care se prevedea desființarea Episcopiei Hușilor, alături de cea a Caransebeșului, limitarea numărului cultelor și restrângerea activității eclesiale în jurul lăcașului de cult. Biserica își pierdea astfel rolul social și
misionar (18).
Lovitura era grea pentru ierarh și biserică, așa că episcopul s-a angajat cu trup și suflet pentru salvarea eparhiei sale pe toate căile posibile, oferindu-se ca jertfă:
îndepărtați-mă pe mine, dar lăsați episcopia. În pastorala de la marele praznic al Nașterii Domnului din 25 decembrie 1948 îi îndemna pe credincioși să păstreze legăturile cu Biserica strămoșească și să nu uite învățăturile înaintașilor noștri. El își presimțea sfârșitul după ultima întâlnire eșuată cu primul ministru, Petru Groza, la 25 februarie 1949. În drum spre casă se simte rău și zilele următoare suferința se va acutiza, episcopul murind la numai patru zile (1 martie 1949) de la
funesta întâlnire (19).
Așadar, Episcopul Grigorie Leu a apărat biserica și credincioșii săi, a militat pentru unitatea ei, menținând spiritul creștin, implicându-se în educația credincioșilor și a respectării rânduielilor bisericești. S-a opus cu fermitate sectarismului, secularizării și comunismului, considerând că acest
regim este este cel mai mare dușman al creștinismuliui.
Documentele recent publicate, evidențiază, că activitatea Episcopului Grigorie de Argeș (1936-1940) și Huși (1940-1949), a fost pusă multă vreme la index în perioada comunistă, însă el a rămas în conștiința Bisericii ca slujitorul care a înțeles să meargă până la capăt în lupta cu regimul
totalitar (20). Faptele sale au fost evidențiate abia după 1990, când preotul Nicolae Hurjui, fost director al Seminarului teologic
Sf. Gheorghe din Roman, și-a susținut teza de doctorat cu privire la activitatea și personalitatea Episcopului Grigorie Leu, sub îndrumarea renumitului academician, Emilian Popescu. Ea a fost publicată în anul 2000, cu binecuvântarea chiriarhului de atunci al Eparhiei Hușilor, Ioachim Mareș, ca un gest de reparație morală față de
înaintașul său (21).
Adeseori, istoria Bisericii Ortodoxe Române este prezentată tendențios prin negarea manifestărilor de opoziție față de regimul comunist și din acest motiv apelul la documente este o formă de cunoaștere a trecutului în cheie obiectivă și teologică. De aceea, apariția acestui prim volum de documente, la inițiativa și cu binecuvântarea Preasințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor este binevenită. Lucrarea cuprinde 375 de documente în cei 25 de ani de arhierie a episcopului martir și a apărut chiar în ziua de 1 martie 2019, când s-au comemorat 70 de ani de la trecerea la cele veșnice și a avut loc un simpozion național , dedicat ierarhului
martir (22).
Sursele recente din arhive ilustrează activitatea pastoral-misionară, culturală, filantropică și economică a Episcopiei Hușilor, unde ierarhul s-a dedicat cu totul. Majoritatea documentelor îl prezintă pe Grigorie Leu în postura de misionar deosebit cu o activitate liturgică impresionantă. Permanent le cerea preoților din eparhie să slujească, să catehizeze, să se comporte ca modele în societate, să aibă grijă duhovnicească de enoriașii lor, să țină bisericile într-o curățenie exemplară și în autentică viață parohială. Uneori, îi mustra pe preoți fie pentru neglijență în actul pastoral sau liturgic, fie pentru atitudini necorespunzătoare în societate. Îi corecta și îndruma, reușind de multe ori să îi îndrepte, fără să facă apel la sancțiunile canonice, într-o perioadă când Biserica se confrunta cu două mari probleme : stilismul și
sectarismul (23).
În predicile susținute cu diferite prilejuri amintea activitatea sa și a preoților militari în timpul Primului Război Mondial pentru a întări conștiința națională și dragostea de patrie a soldaților care se jertfeau pe front. Prin patriotismul care îl caracteriza, menționăm că Episcopul Grigorie Leu a fost în linia întâi a luptei care s-a dus pentru eliberarea provinciilor românești, Basarabia și Bucovina, în desăvârșirea Marii Uniri. A fost primul ierarh român care în 1919 a pășit în Chișinăul recent eliberat de bolșevism, fiind cel care i-a mângâiat pe basarabenii aflați în căutarea credinței strămoșești și cel care a propus primele măsuri de refacere social-economică a acestei provincii vitregite în
istorie (24).
O latură importantă a activității Episcopului Grigorie Leu a fost educația religioasă a copiilor, acordându-le o atenție specială tinerilor, promovând ideea că așa cum vor fi educați , așa îi va avea țara. El pleda ca tinerii să fie formați în duhul Bisericii și al dragostei de patrie, pentru a deveni cetățeni de bază ai societății. Era sensibil la nevoile familiei, la acțiunile filantropice și la provocările
timpului (25) .
O problemă care se regăsește frecvent în docmentele acestui volum este legată de relația cu factorul politic. De la începutul păstoririi sale, Grigorie Leu și-a propus să nu fie un slujbaș al politicianismului, al vreunei ideologii. Dorea ca în calitatea sa de arhiereu să conlucreze cu instituțiile politice pe baza unor relații de bună înțelegere între Biserică și Stat. El nu accepta ingerința politică în treburile Bisericii, așa cum s-a înâmplat în timpul când a fost egumen la Biserica Sf. Spiridon din Iași sau ca episcop la Argeș ( 1936-1940). De aceea, a refuzat categoric cedarea Palatului episcopal și transformarea Bisericii de la Curtea de Argeș în necropolă regală, înfruntându-l fățiș pe regele Carol al-II-lea. Acestea au fost motivele pentru care a admis să plece de la Argeș, unde începuse o laborioasă activitate pastoral-misionară, pentru a ajunge episcop pe meleagurile natale, într- perioadă când țara cunoștea frământări politice și grave amenințări externe. Divergențele cu regele Carol al-II-lea a făcut ca Episcopul Grigorie Leu să nu primească investitura monarhului în înscăunarea sa la Huși, conform procedurilor canonice și legale.
Episcopul Grigorie Leu a ajuns la conducerea eparhiei în momente tulburi pentru țară când presiunile continue ale marilor puteri totalitare în frunte cu Germania se manifestau tot mai mult asupra Europei și aduseseră România în pragul prăbușirii. Ierarhul era conștient de acest lucru și imediat după venirea la Huși a inițiat un amplu program pastoral, de încurajare a preoțimii și a credincioșilor, prin prezențe permanente în mijlocul parohiilor, până la cele mai îndepărtate sate, unde nu ajunsese vreodată un vlădică. Este alături de preoți și enoriași, când în urma cutremurului din 10 noiembrie 1940, multe locuințe și biserici au avut de suferit, inclusiv Catedrala Episcopală, iar altele s-au dărâmat. A binecuvântat și a mângâiat sufletele dezădăjduite ale credincioșilor față de provocările prin care trecea
țara (26)
Episcopul Grigorie Leu a fost victima opresiunii din partea partidului stat instaurat în România în 1948. Conform unei note a Securității din 9 noiembrie același an, ierarhul edita revista
Cronica Hușilor unde se publicau articole împotriva URSS, regimul sovietic fiind prezentat ca balaurul roșu care a distrus bisericile și omora preoții, interzicând cultura, civilizația și
proprietatea (27). Așa cum reiese din documentele vremii, Episcopul Grigorie Leu și-a asumat prin cuvânt și rugăciune confruntarea directă cu diavolul roșu. A înființat un cerc de reîncreștinare unde se țineau predici, conferințe, cuvântări: duminica, miercurea și vinerea după amiaza la catedrala Episcopiei pentru a sustrage populația de la curentul
ateist (28). Curajul mărturisirii sale în vremuri ostile bisericii, izvora din curățenia morală și din puterea rugăciunii. Astfel, în circulara din 6 august 1941, ziua Schimbării la Față a Domnului, Episcopul Grigorie Leu, aflat în vizită în Basarabia și pentru a doua oară la Chișinău, îndemna pe preoți la misiune responsabilă și rugăciune intensă:
Să nu se piardă din vedere slujbele pentru biruința împotriva rătăcirii bolșevice, pentru izbăvirea din necazuri și nevoi, pentru pomenirea ostașilor morți în apărarea țării și credinței (29).
Atitudinea asumată, explicit și repetat, îndreptățesc afirmația că Episcopul Grigorie Leu a fost
miracolul conștiinței Episcopiei Hușilor și implicit al Bisericii Ortodoxe Române, ceea ce i-a atras moartea martirică, conchide PS. Episcop Ignatie. Actualul chiriarh al Eparhiei Hușilor, l-a numit
patriarhul alb al Hușilor, asemănându-l cu patriarhul Iustinian, fiind un apropiat al acestuia, în vremea păstoririi sale în
Moldova (30).
Așadar, Episcopul martir Grigorie Leu râmâne în conștiința colectivă a neamului nostru prin scrisorile pastorale, circularele și învățăturile adresate preoților sau credincioșilor din eparhie. Personalitatea sa mărturisitoare este ea însăși un manifest adresat celor care mai simpatizează cu ideologia comunistă și îi pun în umbră ororile, ierarhul fiind exponentul declarat al rezistenței
anticomuniste (31). Fie ca îndemnurile sale pastorale pentru păstrarea credinței ortodoxe și a conștiinței naționale să ne încălzească inimile şi să ne dea încredere în viitor.
Partea I
Prof. Nicolae Ionescu
Inspector şcolar de specialitate la I.S.J. Vaslui, un dascăl cu reale calităţi didactice, cu vocaţie pentru învăţământ care prin activitatea sa şi-a pus amprenta asupra învăţământului istoric vasluian.
Realizările profesionale, promovarea gradelor didactice, înclinaţiile remarcabile spre cercetare, i-au adus consacrarea şi o bine meritată notorietate recomandându-l să îndeplinească funcţia de inspector de specialitate la I.S.J. Vaslui în perioada 1991 - 2005, septembrie - octombrie 2009 şi 1 septembrie 2012 şi în prezent.
Concomitent cu activitatea de inspector şcolar s-a impus şi ca profesor relizând lecţii de bună calitate care i-a determinat pe elevi să îndrăgească acest obiect care stă la baza culturii generale şi mai ales a culturii politice. Este o prezenţa activă în viaţa culturală a urbei, organizând multe activităţi în special de comemorare a unor evenimente istorice, publicând articole şi cărţi de istorie, participând la multe activităţi de formare continuă.
17. Ibidem, pp.685-689.
18. Ibidem,
19. Ibidem, p. 805.
20. Adrian Nicolae Petcu, pr. Nicolae Cătălin Luchian, op cit, p..13.
21. Nicolae Hurjui, Episcopul Grigorie Leu-omul și fapta,, Huși, Episcopia Hușilor, 2000.
22. Adrian Nicolae Petcu, pr. Nicolae Cătălin Luchian, op. cit., p.14.
23. Ibidem, p.15
24. Ibidem, p. 17
25. Ibidem, p. 16.
26. Ibidem, p.17.
27. Episcopul Ignatie, Episcopul Grigorie Leu, miracolul conștiinței Episcopiei Hușilor în Adrian Nicolae Petcu, pr. Nicolae Cătălin Luchian, Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea istoriei. Documente (1924-1949) , Editura Doxologia, Iași, 2019, p. 6.
28. Ibidem,
29. Ibidem, p.352.
30. Ibidem, pp 6-.7.
31. Ibidem, p.10.
Inapoi
