Motivatie
Aflandu-ma la Centrul Cultural “Mihai Einescu” Barlad, la comemorarea trecerii unui an de la plecarea in vesnicie a scriitorului Constantin Clisu, poetul Petrus Andrei, invitat de onoare la activitate, m-a rugat sa realizez un portret al sau la dimensiuni mici, ca ilustratie de carte. M-am simtit onorat de aceasta rugaminte si am facut mai multe variante. Pentru ca l-am intalnit atunci si pe scriitorul Bogdanescu, binecunoscut mie, l-am portretizat si pe el.
Realizarea acestor portrete a declansat in mine placerea de a-i surprinde graphic si pe alti cunoscuti, apropiati sufleteste, colaboratori sau simple cunostinte, nu demult intalnite.
ALBUM: Semne Grafice
Cand depasisem binisor cifra primelor zece incercari, mi-a venit ideea sa cuprind intr-un volum mai multe portrete grafice ale personalitatilor vasluiene cu care sunt contemporan si cu care am relationat intr-un fel sau altul.
Aria cuprinderii s-a marit si tindea sa nu aiba o noima. Astfel, m-am oprit la cateva criterii de selectare:
- cei portretizati sa fie, inainte de orice, oameni integri, cu tinuta morala impecabila, fara “pete”. Din experiente mai vechi am invatat sa fiu atent sa nu se mai ”aciuieze” pe langa mine impostori, farsori sau alte asemenea nonvalori care infesteaza locul;
- daca-i posibil, sa realizez figurile celor care se lupta sa lase in urma lor ceva de prêt, o contributie la imbogatirea patrimoniului cultural al zonei si mai mult decat atat;
- subiectiv, acele personae sa-mi fie apropiate sufleteste sau sa fi avut vreo contributie, vreo atitudine sincera si cinstita vis-à-vis de efortul meu de a ma realiza.
Portretele cuprinse in volumul acesta sunt semne de ne-uitare. Noi, romanii, uitam uneori prea usor pe cei care “au fost”…
Portretul este genul cel mai indragit la sculptura. De aceea, majoritatea desenelor din aceste volume au tendinta sa fie studii tridimensionale in care contrastul clar-obscur are rol preponderant. Unele portrete sunt oprite la stadiul de schita, ele avand calitatea de a fi spontane, iar expresivitatea nu mai cere adancimea studiului prin valoratie.
M-am oprit la cifra de o suta de portrete. Ele cuprind trei categorii de “personaje”: personalitati ale culturii, artei, stiintei, bine cunoscute; oameni obisnuiti, dar cinstiti,, corecti, cu spirit responsabil in ceea ce itreprind. Cea de a treia categorie o constituie familia: parintii, sotia, fratii si copiii.
Am speranta ca aparitia acestui volum nu va trezi stari de frustrare, nemultumiri, invidii, animozitati sau reprosuri. Este foarte posibil ca unele personae care corespund criteriilor de selectie sa lipseasca. De vina e doar memoria cu inerentele ei lacune…
Datele bio-bibliografice sunt doar semnele privind persoanele portretizate si nu o prezentare exhaustiva. Aceste date pot fi gasite in diverse dictionare, in arhive, pe internet, etc.
Folosesc prilejul pentru a multumi tuturor celor portretizati pentru operativitate, cooperare si promptitunie. De asemenea tin sa-i multumesc in mod special domnului Dumitru Apostolache care a dovedit receptivitate la solicitarea mea privind documentatia si redactarea datelor unei bune parti din personalitatile cuprinse in volum.
Vezi VOLUMUL II
Prof. Gheorghe Alupoaei
adaugat pe 09/08/2019 01:35